Cum l-am intarcat pe Victor

Imi imaginam intarcarea ca pe ceva natural, venit din partea copilului care incet incet incepe sa fie tot mai dezinteresat de san si la un moment dat se va satura si va renunta de buna voie. De fapt asa imi doream sa se intample. La fel cum si OMS recomanda, ma gandeam si eu ca voi alapta pana undeva in jurul varstei de 2-2,6 ani cand probabil Victor va renunta de buna voie.
Dar nu a fost asa, si pe buna dreptate, in afara de hrana, laptele a fost pentru el, ca pentru orice alt bebelus dealtfel, izvor de alinare, iubire, confort, siguranta si nu numai. Orice incident soldat cu lacrimi si durere se rezolva imediat la san, unde aparea zambetul acela de multumire si siguranta.
Placerea a fost si de partea mea, sa simt puiul ghemuit la san sa stiu ca exista acea conexiune intre mine si el pe care numai noi doi o simtim si o cunoastem. Totul pana in momentul in care au inceput sa apara caninii de jos cu mare greutate. Disconfortul creat de canini l-a facut sa renunte la suzeta si sa se ataseze si mai mult de san. Am inteles ca este o perioada grea pentru Victor si totul va reveni la normal odata cu iesitul caninilor. Dar nu a fost chiar asa. Suzeta nu a mai acceptat-o, si in loc sa se intample asa cum imi imaginam eu, adica incet incet sa doreasca sa suga tot mai putin, s-a intamplat exact contrariul. Simteam cum parca e mai atasat decat era in primele luni de viata. Dintr-o data am inceput sa simt frustrarea neputintei de a ma misca, de a face ceva in timpul somnului lui Victor, care mai mult ca niciodata vroia mai mult si mai mult sa fie tinut la san. Durerea caninilor trecuse...deeeci ce mai era de facut, de asteptat? M-am gandit la intarcare... Am inceput sa citesc despre experienta mamicilor cu intarcarea. Foarte multe dintre ele au asteptat pana copiii au fost pregatiti sau au renuntat singuri, treptat in jurul varstei de 2 - 3 ani. Ma gandeam de unde atata putere la acele mamici. De ce eu nu pot mai mult? Deja aveam sentimente si ganduri contradictorii. De ce sa il chinui acum cu o intarcare brusca ca sa imi fie mie mai usor, de ce sa nu merg mai departe? Daca alte mamici au putut eu de ce sa nu pot? Am incercat sa mai aman, am gasit nod in papura ca are copilul mucisori si nu il pot intarca acum, am avut mustrari de constiinta.... Mi-as fi dorit din suflet ca Victor sa nu fie atat de atasat de san, sa se multumeasca cu 2-3 alaptari in 24 de ore si sa il mai alaptez inca un an. Teoria vremurilor in care am fost noi crescuti spunea ca laptele matern nu mai aduce niciun beneficiu dupa varsta de un an... Si atunci cum se dovedeste ca asa cum spun unele studii antropologice, in anumite tari slab dezvoltate, copiii alaptati peste varsta de 18 luni-36 sau chiar mai multe luni, aveau un procent de mortalitate mult scazut spre deosebire de cei alaptati pana la acea varsta? Oricum pe de alta parte nici nu m-as fi putut vedea alaptand mai mult de 2 ani jumate.
In fine ganduri si ganduri, emotii si emotii.... am admirat mamicile care au putut alapta asa de mult, ba mai mult am auzit de cazuri in care a fost alaptat primul copil impreuna cu cel de al doilea venit pe lume la interval scurt.
Insa trebuie sa recunosc ca n-am mai rezistat in final si mi-am recunoscut limitele. Atata pot. Sunt oarecum multumita ca am reusit sa ajung si pana la aceasta varsta de aproape 17 luni de alaptat, sunt fericita ca Victor mananca de toate si s-a dezvoltat minunat, e sanatos si fericit.
Asa ca, nemaiputand reduce gradual numarul alaptarilor asa cum era mai bine, am recurs la intarcarea brusca. Aveam o masa de lapte inainte de somnul de la pranz si poate la trezire, mai aveam una inainte de somnul de noapte, cateva mese in timpul noptii si al diminetii inainte de trezire si cam atat. Nu mai aveam cum sa le reduc asa ca in final mi-am luat inima in dinti.
I-am spus ca mami are buba la titi (de fapt buba era la cap caci simteam ca ma urc pe pereti sa mai stau imobilizata atata timp cu bebe care adormea la titi si nu vroia sa ii dea drumul) si ca nu mai poate sa ii dea lapte decat din cana. L-am intrebat apoi de unde va bea Victor lapte si mi-a raspuns "taaaaaaaanaaaaaaaaa" (cana). M-am gandit sa il atrag cu tot felul de chestii date din cana pe care sa i le ofer ziua inainte de nani in locul laptelui matern. Am incercat milkshake de mango, lapte cu vanilie, lapte de capra... Nu a mers nimic, lua o gura dupa care uita de cana cu lapte sau ce era in ea. Mi-a trecut chiar prin cap, ca in caz de nevoie sa ii ofer biberon cu lapte noaptea desi nu stie ce e aia si nu prea as fi dorit sa ii dau biberon la varsta asta cand aproape reuseste sa bea din cana normala ca un adult.
Vineri, cand a venit ora de nani, i-am pus muzica si l-am leganat in brate prin casa, dansand pana a adormit. A plans un pic, i-am spus ca nu mai e lapte la titi, ca are mama buba si i-am aratat un leucoplast. A dormit mai putin ca de obicei insa e normal. Apoi noaptea l-am adormit la fel. M-am pregatit cu 3 cani, cu apa, cu lapte, cu cana cu cioc moale de silicon, chiar si cu suzeta. Nimic, le impingea pe toatea suparat. Nu a vrut nimic. Asta a fost vineri noaptea, cand s-a trezit la 12, 2, 3, 6, 8, de fiecare data a plans suparat dar l-am luat imediat in brate, am pus muzica, l-am leganat si in max 5 minute a adormit la loc. Sambata la pranz l-am adormit tot asa si l-am pus in carut si l-am trimis pe Adi la plimbare cu el. La fel, a dormit mai putin ca de obicei.
Ma simteam vinovata ca chinui copilul si incercam sa ii ofer multe imbratisari si distractie in timpul zilei ca sa imi indrept pacatul ca sa zic asa. I-as fi cumparat toate jucariile din lume, dar alinarea si confortul nu se cumpara cu bani.
Sambata noapte tot asa a adormit si a fost pentru prima data(de cand s-a nascut) cand a dormit mai multe ore non stop . Nu s-a mai trezit pana la ora 6.30, apoi la 7, 7.30,8, 9. La fel, de fiecare data l-am luat pe sus cu muzica si a adormit rapid. Duminica noaptea din nou adormit cu muzica, s-a foit un pic pe la 1.30 dar a adormit imediat cand l-am luat in brate si i-am pus din nou muzica, si a dormit asa pana pe la 6.30 cand a inceput cu o mare foiala si s-a tot foit asa pana dimineata insa adormit fiind.
Ieri a adormit in masina la pranz iar seara l-am adormit din nou cu muzica.
Si in sfarsit minunea s-a produs, ieri noapte a fost prima noapte din viata lui cand a dormit neintors 10 ore, de la 11 noaptea pana la 9 dimineata. Asadar intarcarea noastra a avut succes, somnul prelungit inseamna ca s-a impacat cu ideea de "adio titi". Am luat in calcul si eventualitatea copilului vizibil frustrat din cauza intarcarii, irascibil si nervos pe timpul zilei si m-am gandit ca daca va fi asa voi relua alaptarea cu orice risc, insa se pare ca Victor a fost pregatit de intarcare si in curand sunt convinsa ca va fi si mai bine.