2 ani de Oz

Parca ieri incepeam povestea cu Rares, amicul nostru care ne impuiase capul cu Australia, si care amic, guess what, in momentul de fata locuieste in UK. Nu, nu, nicio sansa sa il urmam. Noua ne e bine deocamdata aici, mai putin stressul asta cu casa pe care am vrea sa ne-o cumparam dar preturile au tot crescut si ca sa iei ceva cu 3 dormitoare si living in zona unde locuim noi iti cam trebuie pe putin 500.000 AUD.
Se spune ca la doi ani de la emigrare e o perioada critica, incepe sa iti fie f dor de tara, de rude si prieteni si te cam apuca dorul de duca, inapoi. Eu una nu simt nicio criza de genul asta, cum am mai spus mi-e dor de cei dragi dar nimic iesit din comun si in niciun caz nu am vreun dor de duca inapoi.
Si cum spuneam, au trecut doi ani cu multe realizari dintre care evident cea mai mare este micul nostru ozy, Victor care in curand va implini 9 luni.
Facand comparatie cu perioada cand era Liviu de aceeasi varsta, imi dau seama cat de multe am acum aici, cate avantaje si porti deschise pentru Victor. E o diferenta ca de la cer la pamant incepand cu simpla iesire din casa pentru o plimbare, iesire care in Ro imi provoca sila din multe puncte de vedere si nervi intinsi la maxim, iar aici savurez din plin plimbarile pe stradutele din jur admirand casele cu gradini ingrijite, cu flori parfumate si multicolore, sorbind cu nesat mirosul de eucalipt amestecat cu cel de brad si parfum de flori si ascultand trilurile pasarelelor.
Liviu e si el ca pestele in apa aici, f bine adaptat, la scoala se simte minunat, se exprima deja in engleza mult mai usor si mai bine ca noi, se bucura din plin de viata de aici si nu vrea sa mai auda de Romania. Asta este realitatea...
In fine, una peste alta, nu pot decat sa multumesc lui Dumnezeu ca am ajuns aici, si sa ne bucuram in continuare de ceea ce avem multi ani de aici inainte.