Vacanta de Craciun

In dimineata zilei de Craciun, incepuram pregatirile de drum catre prima noastra locatie, Grampians National Park situat in localitatea Dunkeld. Ne-am trezit in jur de 9 dar nu am reusit sa plecam decat la ora 12. Obisnuiti deja cu drumurile lungi australiene, dupa experienta de anul trecut cand am parcurs 1000 km cu masina pana in Sydney, acum cele 3 ore pana in Grampians au fost floare la ureche. Un pic cam ciudat si contrar asteptarilor ni s-a parut circulatia foarte intensa de pe austostrada unde, ca niciodata a fost nevoie sa reducem viteza pentru ca se circula foarte greu. Desigur, era ora 12, cand toata lumea se indrepta catre rude, ca sa ia pranzul de Craciun in familie. Odata ajunsi in city, nu mai era aglomeratia de alta data, nu mai umblau oamenii creanga pe strazi, iar pe sosele se circula mult mai lejer. Apoi drum lin si liber pana in Grampians timp in care Victoras a fost destul de cumintel. Am facut doar o scurta oprire pt o gustare mica, inclusiv pentru Victor, in speranta ca apoi va dormi si el linistit. Nici vorba, incet incet l-au apucat pandaliile in masina, cred ca s-a plictisit de atata sporovaiala si jucat cu diverse jucarele sau era supraobosit si s-a pus pe urlat. Nu dormise deloc de dimineata, si nu reusea sa adoarma ca altadata de unul singur in scaunul lui asa ca a trebuit sa il scot de acolo pentru 5 minute si apoi sa il pun la loc adormit bustean. In Dunkeld am intalnit si cativa mosi craciuni mai trasniti. Unul, fierbea ceva intr-un ceaun. Altul, cred ca bause prea mult si cazuse cu capul intr-un boschet si isi imprastiase jucariile din tolba. In fine, am ajuns la casutele din Grampians, foarte dragute si utilate cu de toate. Un soi de cabanute din lemn, cu living, bucatarie dotata cu aragaz, frigider, cuptor cu microunde, fierbator si toaster si tot felul de ustensile si doua dormitoare cu doua paturi si inca unul supraetajat, televizor, radiator, soba pe lemne si doua ventilatoare. Destul de racoroasa ziua noastra de Craciun, vreo 20 de grade cu vant. In casuta era mai frig decat afara si culmea, se invartea ventilatorul din tavan. Ba mai mult, administratorul care era cu fruntea nadusita, ne spunea ca putem folosi un alt ventilator care era un evaporative cooler, o chestie la care se folosea apa, in fine habar n-am ca nu m-a interesat utilizarea lui, caci io mai degraba aveam nevoie de cat mai multe calorifere, nu de ventilatore. Dupa ce am luat si noi pranzul de Craciun la ora 17, constand din hrana rece pe care am adus-o cu noi, caci restaurantele sunt inchise in ziua de Craciun, Liviu si Adi au plecat la muntele din imediata apropiere iar eu am ramas cu Victorasul care a adormit bustean din nou in carut, afara. Noaptea nu a fost nevoie de facut foc in soba, ne-am incalzit doar cu caloriferul pe ulei si a fost suficient. Am fost un pic stresata, fiind prima noapte a lui Victor in deplasare, stiind cum urla Liviu la aceeasi varsta in fiecare prima noapte petrecuta altundeva decat acasa. Victor a fost chiar cuminte, nu a plans decloc, s-a trezit pe la 5 dar doar pentru a-si roti in liniste ochii de jur imprejur timp de o ora dupa care a adormit din nou pana la 8. A nu se intelege ca bebelusul meu doarme toata noaptea si se trezeste la 5. Nuuuuu, ca doar e frate cu Liviu. El doarme noaptea dar cu foiri la intervale de 2-3 ore pentru mancat lapticul in somn. Insa in noaptea asta, mai precis in dimineata asta s-a si trezit adica a deschis ochii. Fratesau, in camera cealalta se trezea din cand in cand si plangea ca visase urat.Si uite asa ne-am petrecut noi ziua si noaptea de Craciun. Insa cu specificatia de dubla premiera mondiala o data ca a fost primul Craciun la munte vara, si apoi ca Adi nu a baut nici macar o singura bere sau alt tip de alcool. He he primul lui Craciun de la majorat incoace fara alcool (majorat vorba vine, caci banuiesc ca si pe la 16-17 ani baga ceva beri de Craciun) A doua zi de Craciun am plecat la plimbare pe munte, cu masina. Am urcat muntele pe serpentine, ne-am oprit mai intai la lacul de acumulare Bellfield, am trecut printr-o mica statiune Halls Gap iar mai departe, tot pe serpentine, am ajuns intr-o zona superba numita Balconies, adevarate balcoane cioplite de catre natura in stanca, de unde puteai admira privelistea. Am facut si un traseu scurt prin padure, unde majoritatea copacilor erau arsi, uscati.
Am ajuns la un alt balcont montan de unde vedeai padurile ce coborau pe versantii muntelui intretaiate de drumuri serpuinde.

La intoarcere, din cauza serpentinelor Liviu se simtea rau iar eu incercam sa fac haz de necaz si sa ii povestesc ca mie nu mi-a fost rau niciodata cu exceptia unei excursii cu autocarul, in scoala generala, cand mi-a tinut invatatoarea punga sa vomit. Nu a durat mult si din cauza faptului ca nu ma uitam pe fereastra deloc si nici la drum, ci la Victor care se tot agita, a inceput sa mi se faca si mie rau. Asa ca la prima oprire eu si Liviu ne-am dat jos ametiti si cu fetele palide. Dar ne-am revenit relativ repede. Doar am avut sofer de nadejde Seara, la sfatul gazdei, am facut o plimbare scurta pana la scoala din zona situata la 5 minute de mers pe jos sa vedem cangurii. A fost pentru prima data cand am vazut zeci de canguri in mediul lor natural si nu in captivitate. Erau o multime in curtea scolii si o parte din ei treceau strada topaind haiosi si sarind gardul in partea cealalta in camp. In curtea scolii am incercat sa ne apropiem cate putin de ei sa ii fotografiem dar pe masura ce ne apropiam erau tot mai atenti, se ridicau in pozitie verticala si ne priveau iar unii dintre ei chiar plecau. Erau niste copii in curtea scolii care jucau ceva si asa era de interesanta privelistea cu muntele care se inalta falnic, apoi campul verde, curtea scolii in care se jucau copiii si cangurii care pasteau iarba linistiti cativa metri mai incolo, si cu care copiii erau atat de obisnuiti incat nici nu ii bagau in seama. Pentru ei, cangurii faceau demult parte din peisaj. Si ziua se incheie,cu o mica balaceala... Vremea a fost de nota 20, nici f cald nici foarte frig, undeva intre 22 si 25 de grade. La fel si in ziua urmatoare cand am luat-o iar pe serpentine, dar fara sa ni se mai faca rau, catre o cascada- McKenzie Falls si alte privelisti minunate. In ziua urmatoare am plecat dimimeata la 10 catre Port Campbell si am ajuns in jur de ora 1. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa mergem sa vizitam 12 Apostoli care au ramas doar 7. Peisajul, intr-adevar superb, cu un ocean cu apele de un albastru incredibil din care se inaltau marete stancile cenusiu-rosiatice.
Insa de cum te dadeai jos din masina te invadau mustele nesimtite care nu iti mai dadeau pace sub nicio forma. Ti se asezau ba pe fata, ba iti intrau in ochi, ba ti se asezau pe gura, si nu erau una doua ci roiuri care desi le goneai, navaleau pe tine iar si iar, asa ca toata promenada asta pe langa cei 7 - 12 apostoli era stricata de muste. Ce maretie..., ce splendoare..., ce inspiratie... ?Nu iti mai ardea de nimic de mustele nenorocite. Victor era astupat in carut sub plasa lui de soare care il apara si de muste, dar cand a inceput sa se plictiseasca si am incercat sa il iau in brate cica sa il linistesc, a fost si el invadat de muste si a inceput sa se frece nervos la ochi si mai agitat decat era. Asa ca aici ori vii cu palarie cu plasa ca cea de apicultor care sa te fereasca de muste, cum am vazut la unele persoane, ori cu palarie cu dopuri de pluta atarnate de boruri care sa se balangane in jurul fetzei tale si sa alunge mustele, ori folosesti sprayuri anti-insecte ori pur si simplu dai din maini non stop ca sa alungi scarbele naibii.
Cazarea dpdv al interiorului, ceva mai modesta ca la Grampians, tot intr-o casuta cu doua dormitoare, living, baie insa fara plase anti insecte la geamuri, tocmai aici in paradisul mustelor, cu un dormitor fara bec in tavan, pe`care l-am descoperit abia seara cand era prea tarziu sa anunti pe cineva si nici de unul singur nu puteai sa il schimbi, tavanul fiind foarte inalt. Insa toti bani ii facea exteriorul. Veranda spatioasa din fata casei, dotata cu un barbeque si apoi intinderea uriasa de pasune, exact ca la ferma, unde pasteau vaci si cai, iar de-o parte si de alta strajuiau siruri de brazi falnici. Aici sa vii sa uiti de lume, sa meditezi si sa te imbeti cu mirosul proaspat al brazilor combinat cu cel al campului, sa nu-ti mai trebuiasca, internet, televizor sau mobil, sa stai pe veranda intr-un sezlong si sa visezi sau pur si simplu sa te plimbi pe camp. Dupa care, daca te plictisesti dai o fuga pan la colt la apostoli unde te izbeste in fata pe de-o parte vantul puternic si racoros iar pe de alta roiurile de muste tembele. Apropos de veranda, si la australieni exista accelasi cuvant cu acelasi inteles dar cu accent diferit.
Apoi, parca cei ce administrau casutele, ramasesera undeva in timp prin anii 70-80 cand iti venea camerista zilnic in camera de hotel sa faca curatenie, sa iti schimbe prosoapele si sa iti duca gunoiul. Cine stie, poate vroiau sa isi mai spele din pacate, avand in vedere lipsurile mai sus mentionate, insa din partea mea, chiar nu era nevoie de serviciul asta din partea cameristei. Prosoape aveam destule, gunoiul ni-l puteam pune singuri daca ni se furniza un tomberon in afara casutei, iar vasele pe care le lasasem in chiuveta si le-am gasit spalate, le spalam eu la intoarcere.



In zilele urmatoare am vizitat plaja din Port Campbell, o plaja micuta, unde s-a balacit Liviu un pic. Vremea in continuare perfecta, pentru balacealla un pic cam racoroasa dupa parerea mea, caci adia vantul ala racoros, iar la umbra era chiar rece. Am vizitat si farul de la Cape Otway trecand printr-o padure de eucalipti in care erau cocotati ursuletii koala care dormitau care pe unde putea.
In zona farului era un vant puternic iar sus in far, unde au fost Adi cu Liviu deja batea vantul de te darama. Ultima zi petrecuta in Port Cambell a fost mult mai calda decat celelalte, iar seara casuta noastra unde eram cazati era ca o sauna. Afara era placut insa in casa nu puteai sta fara aerul conditionat cam invechit ce facea un zgomot infernal.
Am parasit Port Campbell in ajunul anului nou si ne-am indreptat catre ultima destinatie, Portland. Ziua se anunta inca de dimineata, caniculara. Planuisem sa facem o oprire in Port Fairy

unde sa mancam si sa facem o plimbare pe la plaja. Planul nu a mers decat pe jumatate caci era foarte cald, 35 de grade si nu prea iti ardea de plimbari in aer liber pe caldura aia. Ne-am oprit sa mancam niste fish&chips... ce altceva...si in timp ce eram la masa auzim pe cineva strigand la Liviu. Desi paradoxal, era intr-adevar cineva cunoscut, o colega de scoala care il striga pe Liviu, venita cu parintii si fratii in camping. Ajungem in final si in Portland.

Cazarea, de nota 10, o cabina tip apartament in stil modern si destul de nou construita, din nou cu toate facilitatile ca si casuta in stil rustic de la Grampians. Apa de la robinet era insa foarte proasta, noi fiind obisnuiti cu cea din Melbourne care se spune ca e foarte buna, si nu cumparam apa de baut, ne-am trezit ca abia de ne putem atinge de apa astora de la robinet. In primul rand avea un gust ciudat, usor sarat si cu ceva miros de clor. Apoi daca vroiai sa speli ceva, simteai ca iti ramane pe maini ca si cum nu ai clatit detergentul, suficient de mult dar asta era valabil si daca nu ai fi folosit deloc detergent. Ca sa nu mai zic ca am turnat peste plicul de ceai in cana unde mai pusesem putina zeama de lamaie, si a facut spuma. Cine stie, o fi apa desalinizata, sau naiba stie ce e cu apa asta. Dupa ce ne-am cazat si am facut ceva cumparaturi am iesit sa cautam plaja. Plouase deja scurt si torential si se mai racorise, perfect pentru iesit la plimbare. Nu ne-am plimbat noi prea mult, ca dintr-un norisor iar a rapait ploaia cateva minute si ne-a udat caci ne-a prins exact unde nu aveam niciun soi de adapost. Noroc ca Victor avea acoperitoarea lui la carut. Apoi ploaia se opri, gasiram un parc de distractii, foarte aproape de malul oceanului si ne invartiram pe acolo pana seara. Oamenii deja veneau sa isi ocupe locurile, la fel cum facusera cei de anul trecut in Syndney la opera, ca sa vada artificiile de revelion. Erau veniti cu scaune, mese, cutii frigorifice, si mancare si bautura si isi ocupase fiecare un loc in zona in care urmau sa fie vazute artificiile. De obicei sunt doua serii de artificii, o serie la 10 noaptea pentru copii, si apoi la 12. Noi am ajuns acolo pe la 9.30. Pe o portiune era circulatia masinilor intrerupta. Acolo era aglomeratia cea mai mare, atmosfera de carnalval, cu caluseii, masinute, saltele si castele gonflabile si alte comedii. Semana intr-un fel cu atmosfera de la plaja de la Constanta cand iese lumea seara la promenada. Se lasase rece, si in plus era si destul de innorat. Insa majoritatea femeilor erau imbracate in rochii vaporoase cu bretele, unele dintre ele tremurau de frig, altele desi in pantofi cu toc si tinuta de seara, ca deh, era revelionul, se incalzeau cu patura de picnic transformata in pelerina. Foarte multi bebelusi prin carucioare, foarte multi copii cu coliere, bratari sau life-savere luminoase, un soi de baghete de plastic cu lumini multicolore.In tot acest timp ne plimbam si noi prin multime cu Victor in carut, sub paturica, pregatit de somn. Dar ti-ai gasit! Cum sa piarda el un eveniment asa important, sfarsitul anului in care s-a nascut! Statea foarte cuminte privind atent in jur. Totul era nou pentru el, plimbarea nocturna, agitatia de oameni, luminile, umbrele si luminile colorate, toate la un loc. La 10 au inceput artificiile mai intai scurt pentru 2 minute apoi pauza. Am crezut dezamagiti ca asta a fost tot si chiar ma gandeam ca nici nu se compara cu cele din Romania. Insa apoi a urmat adevaratul spectacol de artificii care a fost intradevar minunat.Victor, la fel de atent a privit din carut focurile de artificii si nu a vrut sub nicio forma sa adoarma. La un moment dat a inceput sa ploua usor si marunt marunt de se vedeau rafalele in noapte ca si cum era cernuta din cer faina. Ne-am intors acasa unde eram cazati, de mancat mancasem inainte de artificii si uite asa s-a incheiat noaptea noastra de revelion caci eram cu totii obositi in special cei mici. Ziua urmatoare nu a mai fost asa caniculara ba chiar racoroasa. Am avut o tentativa de plimbat prin padurea de bush dar nu se putea frate ca tabarau nenorocitele de muste pe fata ta si iti venea sa le injuri sa nu te mai opresti fara sa te repeti. Pe de alta parte cu caruciorul era cam greu de inaintat, era si foarte mult de mers, wrapul il uitasem acasa asa ca am renuntat. Si ne-am intors in zona de plaja unde admirasem artificiile cu o seara in urma si ne-am vazut fiecare de treaba lui in sensul ca Liviu a gasit un loc de joaca de l-a tinut in priza doua ore alergand intre un tobogan si o invartitoare fara sa se plictiseasca sau sa oboseasca, Adi a plecat in recunoastere cautand plaje sau alte locuri interesante de vizitat, iar eu am ramas sa il supraveghez pe Liviu de la distanta in timp ce il plimbam pe Victor pe plja cu caruciorul, incolo si incoace. Era racoare bine, soarele mai iesea din cand in cand dintre nori si atunci parca parca incepea sa dogoreasca dar imediat venea un norisor insotit de o rafala de vant si ii taiau elanul. Sa fi fost vreo 18 grade la umbra si vreo 24 la soare. Si bineinteles ca erau si cativa coplilasi ce se balaceau in apa rece a oceanului. A venit si Adi si inainte sa ne duca sa ne arate minunatiile descoperite ne-am oprit sa mancam si in sfarsit am gasit ceva care mi-a placut mult -full platter to share-un platou cu o multime de chestii delicioase :ardei si dovlecei copti, masline, sun dried tomatoes, caracatita marinata, scoici cu sos de rosii si ceapa verde, calamari, haloumi pane,feta, salata verde plain toasted bread - un soi de paine arabeasca dar mult mai buna, nachos (niste chips din malai peste care era pusa smantana astfel incat combinatia avea un gust de mamaliga, mai exact crusta aia care ramane pe vasul in care s-a copt mamaliga, si smantana). Plecaram apoi catre niste stanci calcaroase cu niste forme foarte interesante, situate pe un mal abrut al oceanului in vecinatatea unor mori de vant gigant. Se numeau petrified forest Tot acolo puteai privi de undeva de sus cum se sparg valurile uriase albastre, transformandu-se intr-o spuma alba de stancile care nu stiu din ce motiv erau negre ca si cum ar fi fost arse.




Apoi ne-am mai oprit la o alta plaja cu un nisip foarte fin, unde vantul puternic l-a adormit imediat pe Victor care dupa cateva rafale in nas, cuibarind-use la adapost in carucior, a cazut in bratele lui Mos Ene Ultima zi de vacanta a fost si cea mai urata. Am fi vrut
noi sa mai umblam creanga dar nu se putea din cauza vremii. In primul rand vantul foarte puternic si rece, apoi norii trecatori cu ploaie si bineinteles frigul.Ne-am incumetat totusi sa plecam catre niste lacuri in speranta ca se va schimba rapid vremea dar nici vorba. Norii au mai disparut ei, insa vantul a ramas la fel de puternic. Ne-am oprit la o pestera micuta de unde se putea admira un peisaj superb.



De admirat, l-au admirat doar Liviu si Adi caci eu am ramas in masina Langa Victor care dormea. Ne-am intors apoi in city unde am vizitat un muzeu maritim

si apoi inca unul de masini.





Apoi am mers sa mai mancam odata un full platter ca cel de ieri ca tare bun a fost si ne-am intors la casuta noastra sa ne odihnim. A urmat o noapte cam rece si desi am zis eu ca am fost foarte incantata de cazare, uite ca ceva lipsea-incalzirea. Aveau aer conditionat dar nimic de incalzit. Ne-am descurcat pana la urma si fara, desi daca eram acasa, la temperaturile alea porneam heaterul. Si asta a fost cam tot pentru ultima zi in Portland.
Drumul spre casa a fost lejer, vremea era un pic mai buna, adica fara vantul din ziua precedenta, ne-ar fi placut sa fie invers, sa ne putem bucura si de ultima zi de vacanta mai mult, dar una peste alta pot spune ca ne-a mers totul din plin si ne-am bucurat de vacanta asta minunata.