Botezul

Iata ca a sosit si ziua cea mare, a crestinarii lui Victor. Dupa o noapte furtunoasa, cu vantul vajaind pe la ferestre, si o dimineata cu un soare timid abia abia facandu-si simtita aparitia dintre nori, plecaram spre biserica romaneasca, situata in city, la 24 km de noi. Ploaie, frig (13-14 grade) si vant caci deh, suntem in ultima luna de iarna. Rapaiala ploii pe parbriz si zgomotul motorului l-au adormit imediat pe Victor. Liviu si el foarte entuziasmat ca participa la un eveniment atat de important, intreba mereu in cate minute ajungem. A durat o juma de ora pana am ajuns. Victor dormea atat de linistit si de profund incat cei cativa stropi de ploaie care au reusit sa il stropeasca pe nasuc pana am intrat in biserica, nu l-au trezit. Primii pe care i-am intalnit au fost Mirela cu Matei si Mihai care au ajuns odata cu noi. Apoi inauntru printre putinii oameni care erau pe acolo il zariram pe nas care vorbea cu cineva, si pe copilasii nasilor. O doamna foarte eleganta statea pe un scaun si ne privea si ma gandeam "ce s-o tot uita doamna asta la noi, ne-o fi vazut ametiti, nu stiam unde sa ne ducem, unde sa asezam copilul...Da ce ametiti...ma uit mai bine, Doamna era Corina, nasa. Intre timp apar si Rodica si sotul ei Liviu, apoi Camelia. O vad si pe Larisa, mama Adinei care venise de dimineata la slujba. Apar si Cristina cu Radu si copiii. Au ajuns un pic mai tarziu caci au avut o misiune importanta aceea de a lua tortul lui Victor de la cofetarie si de a-l duce la restaurant. Au venit si Adina cu Andu si copiii chiar daca atei convinsi fiind au facut-o si pe asta si anume au venit la biserica de dragul lui Victoras. Ne-ar fi placut sa ii vedem si pe Mihai cu Ruxandra, care si ei, la fel de atei, daca ar fi fost in oras, cu siguranta ar fi venit. Adevarul e ca e mare lucru sa vezi ca iti sunt rudele si prietenii aproape in astfel de momente importante.
Si pentru ca suntem down under si slujba de botez trebuie sa fie putin altfel. Popa ii ia pe nasi cu pruncul dormind in bratele nasului, ii duce in spatele salii, langa usa si dupa ce ii leapada de satana cam rapid, ii muta in fata acolo unde stiam eu ca se petrece evenimentul, langa cristelnita. Toata treaba asta mi-a ametit si mai rau neuronul dus cu pluta astfel incat io faceam asocierea cu slujba pentru nunti si mi se parea normal sa stam langa nasi, noi parintii, de-o parte si de alta. Nu stateam decat eu, ca Adi facea poze, pana mi-a facut popa semn ca nu e locul meu acolo si eu m-am mirat taaare, uitasem ca doar cu 2 ani in urma la Botezul Karinei, parintii copilului nu au stat langa noi, nasii.
Apoi ii vine lui Adi ideea sa verifice apa si mirare sau nu, era rece. Ca pana la urma iar nu mai e de mirare, ma gandeam eu, ca la down under astia, care umbla cu pruncii de nici 2 luni dezbracati la 8 grade, nu mai e de mirare ca se pune apa rece in cristelnita, dar totusi, nu pentru copilul meu. Dar slava Domnului, venea si apa fierbinte, era pregatita deci totul in regula pana la urma. Victoras, cuminte foc pana in momentul cand, varat in cristelnita a fost stropit cu apa pe fatza. A tras apoi un plans nu foarte convingator si s-a linistit dupa, cu suzetica. Dar nu inainte de a fi impartasit cu... o lingurita plina plina de...impartasanie, evident. A nimerit-o parintele cam plina si deh, tot continutul a trebuit inghitit ca e pacat sa se verse sau sa se scuipe iar Victor se pare ca a inteles treaba asta. Si uite asa ajunsi la restaurant nu mi se mai trezea copilul sa manance. Cred ca a fost cea mai lunga perioada intre mese, undeva in jur de 5 ore si ceva. Apoi dupa ce a papat, s-a plimbat tare prietenos si linistit in bratele invitatilor studiind lumini, umbre, si oameni cu ochisorii aia mari mari si curiosi. La fel de linistit si cuminte, cu ochii mari privind luminile si umbrele, a stat dumnealui tot timpul drumului inapoi spre casa. Era deja intuneric si era interesant tot ce vedea minunila. Si uite asa s-a incheiat ziua crestinarii minunii.