15 June 2008

ziua mea altfel

Pentru prima data in viata cand port fular de ziua mea. N-am organizat nimic de ziua mea, am vrut doar sa mergem in oras si sa ne simtim bine. Si pentru ca azi am fost invitati in alta parte, am iesit ieri in oras ieri, chiar in zona in care este serviciul lui Adi, unde sunt o gramada de restaurante europene cu mancaruri delicioase. Am fost mai intai intr-un loc unde am mancat souvlaki cu carne de miel, o nebunie, iar apoi intr-o cofetarie, banuiesc ca greceasca, unde am mancat cred ca cea ma buna prajitura de cofetarie de pana acum. Apoi am colindat pe strazi si magazine si am cumparat tampenioare, ca deh, cadoul meu mi l-am luat mai devreme cu cateva zile, niste cercei de aur cu rubin.

Asa ca ne-am simtit toti 3 f bine, numai vorbesc de Liviu care tot vajaia cu trotineta pe langa noi.
Iar astazi, cum spuneam am fost invitati in alta parte si anume la o biserica romaneasca penticostala. Am intalnit, cum povesteam mai demult, o agenta de imobiliare romanca, o tipa foarte draguta, care venise cu familia in Australia cu multi ani in urma cand avea doar 7 ani. Sunt o familie numeroasa cu 3 baieti si doua fete, cel mai mic baiat avand in jur de 21 de ani si fiind nascut aici.
Anca, agenta noastra este casatorita cu un australian si au un pusti dragalas de 15 luni. Ea povestea ca e mereu entuziasmata cand intalneste romani fiindca isi imagina ca nu prea mai vin romani in Australia in zilele noastre. Ea ne-a dus cu masina la biserica, destul de departe de noi, biserica unde am intalnit cea mai mare comunitate romaneasca de pana acum, cam peste o suta de familii. Biserica a fost recent construita, o chestie imensa, cu scoala in limba romana si engleza si spatiu de joaca in interior pentru bebelusi, cu o mare sala de coferinte si o sala la fel de mare de mese, cu bucatarie si bai si tot ce trebuie.
Din cate am inteles petrecerea asta cu barbeque se face o data pe an, si se taie un porc imens pentru asta. Dar e pentru prima data cand am mancat mici super gustosi aici. Am mancat multe altele pe langa micii astia: carnati, friptura de pui, porc, salate, garnituri de legume, orez, prajituri, fructe, sucuri cafele, ca la nunta frate. Mai putin bauturi alcoolice, ca deh religia cu alcoolul nu prea se impaca. I-am cunoscut si pe parintii si fratii Ancai si pe sotul ei si pe multi alti romani care ne-au povestit despre comunitatea asta imensa. Nu mai zic, ca am primit si niste cd uri cu muzica religioasa. Eh, le-am povestit noi ca noi nu prea suntem dusi pe la biserica.
La sfarsitul mesei, mancarea ramasa a fost impartita, si au ramas ceva mici, de care am mai avut si noi parte pentru acasa. :).
Mi-a placut, oamenii foarte primitori si saritori sa te ajute, am vorbit cu un tip mai in varsta care venise si el aici cu 18 ani in urma si care spunea ca atunci i-a fost tare greu insa acum impreuna cu biserica si comunitatea fac lucruri minunate, si ajuta oamenii la nevoie.
Asa ca am avut parte de o zi placuta, chiar m-am distrat facand ceva poze cu imensitatea aceea ce sala de mese plina de oameni, zicand ca o sa trimit poze cu petrecerea de la ziua mea.:)
poze de la ziua mea

No comments: