La multi ani minunea noastra Liviu!

8 ani...
Ca in fiecare an, incepe sa mi se deruleze in minte inca de pe 23 mai povestea nasterii lui Liviu.
Vizita la medic, pierderea lichidului amniotic chiar in cabinet, apoi ma vad plecand emotionata spre casa unde urma sa mai raman cateva ore dupa care sa ma duc la spital. Nebuna cum sunt, nu m-am dus direct acasa ci am trecut pe la posta sa iau un colet primit de la matusa din Germania, pentru micul ingeras ce urma sa vina. Am stat acolo la coada dupa colet, vecina postarita m-a vazut si m-a chemat in fata, apoi mi-am luat coletul, am chemat un taxi, m-am dus acasa si m-am apucat sa trimit mailuri.
M-am infiintat la maternitate pe la ora 2 la pranz, am avut travaliu indus si am nascut abia a doua zi la 10 dimineata. Eram disperata ca doctorul meu care se nimerise de garda in acea noapte, terminase garda si deja se pregatea deja sa plece la serbarea fiului sau la gradinita, iar eu nu mai nasteam. Ramasesm singura singura in salon, si cand m-am prins eu ca vine bb cu adevarat am alergat pe hol strigand sa vina cineva. Cand l-am vazut pe doctor parca am vazut un inger, am stiut ca sunt pe maini bune si minunea a venit pe lume in conditii bune.
Nu pot sa uit cum a deschis ochii pentru cateva minute "sa ne cunoastem" si apoi desi dormea tot timpul a deschis din nou ochii atunci cand tatal a venit sa il vada.
Toate astea s-au petrecut in Sighisoara, frumosul orasel medieval in care am locuit pentru 2 ani. Ciudat nu? Doi bucuresteni get-beget fac un copil in Ardeal si altul in Melbourne.
Ehh, si apoi au trecut anii, a crescut minunea noastra, tot mai frumos tot mai istet.
Mare desenator, a luat pixul in mana inca de pe la un an si 8 luni cand desena roti peste roti, apoi masini, camioane, tractoare, autobuze si tot ce mai exista pe planeta, cu roti. Pozitia lui preferata era in picioare cu caietul pus pe canapea. Pe masura ce crestea, nu mai putea sa stea chiar in picioare si incet incet ajunsese in genunchi langa canapea pentru ca in ultima faza sa nu mai poata sta nici in genunchi ci intr- pozitie ciudata rau dar tot langa canapea, cu caietul pus pe canapea si cu pixul in mana. Abia astept sa gasesc toate pozele cu Liviu al meu, desenatorul incepand cu varsta de un an si terminand cu varsta de 6 ani cand deja a renuntat la canapea. Acum deseneaza la birou. Daca pun toate pozele astea intr-un colaj, pe ani va iesi o treaba tare haioasa.
Un alt talent al lui Liviu este acela de negociator. Nu stiu daca va dori sa devina avocat insa are un talent deosebit de a te intoarce pe toate partile cand vrea ceva si de a te convinge si de a te face sa faci cum vrea el. Isi sustine punctul de vedere pana in panzele albe cu toate argumentele posibile si insista asa pana obtine ce vrea. Nu stiu pe cine mosteneste ca niciunul din noi nu suntem asa.
Cand era mic vroia sa se faca sofer de autobuz, acum urmareste emisiunea cu gatitul, Master Chef si cica asta isi doreste sa devina. In fine, se hotaraste el pana vine momentul potrivit.